marți, 3 august 2010

Pesto genovese

Am avut un brat de busuioc. Mai mult flori decat frunze ce-i drept. Am avut si parmezan si muguri de pin. Ce aveam altceva de facut decat sa m-apuc de facut pesto? In mojar, traditional cum s-ar zice. Ca doar "nonni" si "nonnele" din Italia nu aveau robot pe vremurile cand inventau aceasta fabuloasa pasta. 
(intre noi fie vorba, am primit la scurt timp dupa asta un robot de bucatarie, un Bosch dragut, rosu, cadou de la prieteni dragi. Este un robot de incepatori, stiu, am vazut recomandarile bloggerilor cu experienta in domeniul culinar. E un fel de Skoda printre Rolls Royce-uri si Maybach-uri dar eu sunt foarte fericita acum ca il am).

Si am pus in mojar asa: (din ochi, nu va asteptati la cantitati, va rog)
  • frunzele de busuioc spalate, scurse si un pic maruntite
  • parmezanul ras
  • mugurii de pin
  • uleiul de masline extravergine
  • zeama de lamaie
  • un catel de usturoi
Si am amestecat, presat, frecat, invartit totul in mojar... In mai multe transe, ca deh, aveam mult busuioc.
Aroma incredibila. Toata bucataria Mediteraneeana era la mine in casa. A meritat efortul.

Am mancat cu paste. Simplu, spaghete cu pesto. Am incercat si spaghete, pesto si pomodori secchi. Mi-a placut mai mult simplu. Gustul rosiilor estompeaza gustul busuiocului.  Care trebuie sa ramana vedeta.

Am mancat si cu crackers. Am pus si pe piept de pui la gratar. Ce mai, a fost saptamana pesto :). Apropo, borcanul rezultat a tinut bine in frigider o saptamana. Dupa o saptamana, stratul de la suprafata s-a oxidat usor. Mai departe nu stiu ce s-ar fi intamplat. Ca sa nu risc, in ziua aia am mancat ce mai ramasese din el  :P