joi, 28 iulie 2011

Cel mai bun tort de ciocolata



Later edit: patru ani (si poate 30 de torturi) mai tarziu .. still the best chocolate cake :) - cu mentiunea ca am injumatatit cantitatea de zahar si evident am mai scapat de ceva calorii per portie.


Cel putin asa mi s-a parut mie si tuturor celor care au mancat din el ..
Este absolut divin, atat de ciocolatos si atat de minunat incat nu am cuvinte potrivite sa il descriu. Caut acum motive sa mai sarbatoresc ceva. Sa mai fac unul. Sau poate doua :))




Aveam asadar un sarbatorit drag (cel mai drag) si dorinta de a-i pregati un tort special. Am frunzarit pe internet pana cand EL, TORTUL, mi s-a aratat. Se numea "ultimate chocolate cake" si ne-am intalnit pe BBC Good Food. Din prima clipa am stiut ca nu ma va dezamagi. Si am avut dreptate. Dar sa nu mai pierdem timpul - pentru ca as putea sa va vorbesc o ora despre cat de bun este :)

Ingrediente pentru blat:


  • 200 grame ciocolata amaruie de buna calitate cu peste 60% cacao (eu am folosit Heidi 75%)
  • 200 grame unt, taiat cubulete
  • 1 lingura cafea instant
  • 170 de grame faina
  •  1 varf de cutit de praf de copt
  • 1 lingurita rasa de bicarbonat de sodiu
  •  150 grame zahar Muscovado light (se gaseste la Carrefour)
  •  100 grame zahar pudra
  • 1 lingura de cacao
  • 3 oua medii
  • 75 ml sana (eu am folosit Danone)
  • ciocolata rasa (si/sau carlionti de ciocolata) pentru decorat
Ingrediente pentru crema ganache:
  • 200 grame ciocolata amaruie (tot din cea folosita mai sus)
  • 280 grame smantana pemtru frisca
  • 2 linguri zahar pudra

Pregatiti cuptorul la 140 grade C.
Ungeti cu unt o forma de tort cu diametrul de 20 cm.
Rupeti in bucati ciocolata intr-o craticioara cu fundul dublu. Adaugati peste ea untul taiat cubulete si cafeaua instant dizolvata in 125 ml apa rece. Incalziti pe foc mic pana se topeste compozitia si devine catifelata – nu tineti pe foc mai mult decat necesar. (daca nu aveti, craticioara pregatiti totul la la bain-marie)

Cat timp se topeste ciocolata amestecati faina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, cele doua tipuri de zahar si cacaoa intr-un vas larg. Amestecati cu mana ca sa puteti sfarma micile cocoloase care se formeaza.

Bateti ouale intr-un vas si adaugati sana peste ele.
Cand ciocolata s-a mai racorit turnati-o peste mixul de faina. Adaugati si ouale amestecate cu sana si amestecati usor pana se incorporeaza totul si aspectul devine lucios si neted.
Turnati amestecul in forma de copt si dati la cuptor pentru 1 ora si jumatate. Oricum dupa o ora si un pic eu am facut testul cu scobitoarea (daca infipta in blat iese inapoi curata, atunci este gata). Nu va ingrijorati ca suprafata blatului s-ar putea sa se crape putin.

Dupa ce scoateti din cuptor lasati sa se racoreasca inainte de a scoate blatul pe un gratar sa se raceasca de tot. Blatul se va lasa un pic, dar nu-i problema.Odata ce s-a racit, taiati blatul in trei pe orizontala. Aici – dupa cum vedeti in poza – eu a trebuit sa il tai in doua pentru ca am avut o forma de tort mai mare decat trebuia.


Pregatiti ganache-ul : rupeti ciocolata in bucatele mici, si puneti-o intr-un vas.
Intr-o craticioara incalziti pe foc mic frisca lichida cu zaharul pana aproape de fierbere.
Opriti focul si adaugati peste ea ciocolata. Amestecati pana se topeste ciocolata si crema capata un aspect catifelat.

Puneti blaturile unul peste altul cu o parte din crema ganache (nu foarte multa) intre ele. Cea mai mare parte a cremei o turnati deasupra tortului imbracand si mariginile acestuia cu ajutorul unei palete. Decorati cu ciocolata rasa sau fasii de ciocolata taiate cu peeler-ul de legume. Mie nu mi-au iesit din prima carliontii pentru ca am incercat sa fac asta cat ciocolata era rece. Dupa ce m-am enervat si am decorat cu ciocolata rasa am constatat ca operatiunea mergea mai bine cu ciocolata la temperatura camerei. Dar era tarziu si nu am mai facut decat o floare :( si am decorat cu afine si coacaze.


V-am spus cat de bun e tortul asta? Este absolut divin, atat de ciocolatos si atat de minunat incat nu am cuvinte potrivite sa il descriu. Caut acum motive sa mai sarbatoresc ceva. Sa mai fac unul. Sau poate doua J

marți, 26 iulie 2011

Vinete grecesti


Vanata, o alta vedeta a bucatariei de vara. Pe langa salata de vinete, musacaua de vinete, vinetele alla parmigiana - pe loc fruntas in topul preferintelor mele sta acest fel de mancare deloc complicat dar ce-i drept migalos, pentru care trebuie sa va rezervati cam o ora. Daca mai adaugam si faptul ca trebuie folosit cuptorul cred ca va capata, pe nedrept o bila neagra, dar pentru ca rezultatul este absolut savuros si tinand cont ca se anunta ceva zile cu ploaie si vant s-ar putea sa existe ceva sanse sa incercati reteta asta.

Cantitatile folosite difera in cazul meu, in functie de cat chef am sa stau in fata aragazului si de cate persoane se vor delecta cu vinetele grecesti si in ce masura, normal :) Astfel adaptez si vasul de cuptor in care le pregatesc, mai mare sau mai mic, dupa caz. Asadar cantitatile pot diferi in functie de ce planuri aveti. Eu am sa dau cantitatile minime pe care le folosesc la reteta asta:

Asadar va pregatiti cu (cel putin):
  • 3 vinete medii
  • 4 rosii
  • 1 legatura de patrunjel
  • 5-6 catei de usturoi
  • ulei de masline cat cuprinde (pe bune, inghit vinetele ulei la prajit ceva grozav!)
Vinetele se curata de coaja, fasii, una da, alta ba. Apoi se taie rondele de grosimea unui deget. Se sareaza rondelele si se lasa intr-un vas la scurs pentru 15-20 minute, sa iasa zeama cea toxica din ele (zice-se). Dupa ce trec cele 15 minute - timp in care puteti toca marunt patrunjelul eventual - stoarceti usor de zeama fiecare felie si stergeti-o cu prosop de hartie. Intre timp puneti pe flacara aragazului o tigaie si turnati in ea putin ulei de masline. Pe masura ce stoarceti si stergeti de apa feliile de vanata asezati-le in uleiul incins si prajiti-le pe fiecare parte pana devin aurii. Nu puneti in tigaie decat atatea felii cat incap fara sa se suprapuna (vedeti, de-asta e nevoie de timp!). Eu folosesc de obicei doua tigai, ca sa mearga mai repede. Nu le lasati sa se prajeasca prea tare sa devina maronii (cum mai gresesc eu) culoarea aurie si suprafata cu aspect de crusta este ideala. Completati uleiul din tigaie cu fiecare serie de vinete, asa nu se vor arde. Odata prajite feliile le asezati in straturi pe fundul vasului pe care il veti baga la cuptor. Asezati un strat de vinete, apoi un strat de rosii feliate nu foarte subtire dar nici prea gros, apoi un strat de patrunjel tocat si catei de usturoi taiati felii subtiri. (Pont: nu va zgarciti la usturoi si la patrunjel, cu cat mai mult cu atat mai bine!) Repetati pana umpleti vasul si terminati cu rosiile si patrunjelul. Mai puneti niste ulei de masline deasupra (secretul este sa nu fie seaca). Bagati la cuptor la foc mediu pentru 40-50 de minute. Primele 20 minute acoperiti cu folie de aluminiu, apoi scoateti folia ca sa prinda o crusta delicioasa.

Poza de  mai jos este facuta inainte sa bag vasul la cuptor.


Este foarte buna servita rece, ca antreu sau fel principal. De cele mai multe ori, pun alaturi garlic bread ca si pentru feta la cuptor. Si tot de cele mai multe ori, feta la cuptor cu vinetele grecesti se insotesc minunat la o masa de vara.

joi, 21 iulie 2011

Feta la cuptor cu garlic bread


Dupa cateva aniversari si plimbari si prea putina bucatareala am revenit cu o reteta care imi place nespus de mult in ciuda faptului ca trebuie sa folosesc cuptorul. Dar la cat de simpla este arunc totul in cuptor si plec din bucatarie pana este gata :)
Asadar eu am luat urmatoarele:
  • 2 bucati de Feta Olympus (la 200 grame bucata)
  • 3 rosii
  • 1 ardei gras mare
  • ulei de masline extravirgin
  • o mana zdravana de busuioc
(din cantitatile de mai sus au mancat - dar nu atat de mult cat ar fi vrut si putut :) - 5 persoane. Dar asta pe langa vinetele grecesti, pe care o sa vi le prezint maine, si pe langa salata si desert)

Am taiat bucatile de feta in felii de 1 cm grosime si rosiile in felii subtiri (si le-am mai scurs de zeama, ca am nimerit un soi nu prea grozav). Ardeiul l-am taiat fasii subtiri si busuiocul l-am tocat marunt. Intr-un vas pentru cuptor am asezat pe fundul vasului un strat de rosii, apoi un strat de branza, urmatorul de ardei si iar rosii, apoi busuioc. Am facut asa vreo 3 straturi. Deasupra am turnat ulei de masline, cam 2 linguri pline si am presarat iar busuioc. Ar fi bine sa aveti un vas mai adunat, si nu unul foarte intins, ca sa asezati cel putin trei straturi. C'est tout! Bagati la cuptor si lasati pana branza se inmoaie si incepe sa faca bulbuci :) - eu am lasat vreo 10 -12 minute, la 160 de grade.

Si pentru ca tot aveam cuptorul deschis si pofta de carbohidrati rai:) am insotit minunatia de mai sus cu garlic bread. Din bagheta de paine alba unsa cu unt frecat cu usturoi si sare si coapta in cuptor. Cum? Usor.

Am taiat bagheta in felii, dar fara sa le desprind intre ele (ca un acordeon) si am umplut bagheta si am uns-o cu untul pe care in prealabil l-am frecat bine cu doi catei de usturoi si un praf de sare. Am uitat sa pun si busuioc in unt, voi sa va amintiti sa puneti, ca este minunat. Am invelit bagheta in folie de aluminiu lasand deschisa o fanta deasupra si am bagat la cuptor la 180 de grade pana bagheta s-a rumenit si a devenit crocanta.

Ne-am batut si pe feta si pe paine mai ales ca impreuna faceau un cuplu irezistibil. Ca sa ne potolim setea am baut un vin Retsina (am gasit la Kaufland) foarte rece si foarte bun.

Nu e drept sa existe minunatii din astea cand vrei sa slabesti :P

miercuri, 13 iulie 2011

Friptura de pui cu rosii. Si o salata de patrunjel langa ea.


Nu cred ca voi mai reusi foarte curand performanta de a gati ceva cu carne in timpul saptamanii asa cum am reusit aseara. In general, gatitul de seara se rezuma in zilele de canicula la o salata de rosii cu ceapa ardei si castraveti. Si uneori branza. Dupa salata, vine pepenele rosu. Simplu si fara efort. Si cam asa arata toate serile din timpul saptamanii.

In afara unui somon (o reteta speciala pe care o caut de mult timp si inca nu am gasit-o dar am decis sa o reproduc din memorie) programat pentru saptamana asta - am in cap numai rosii, dovlecei, vinete, fasole pastai, pepene. Halal blog va fi MTH-ul, vai de capul lui! :) Dar poate vor veni si zile mai racoroase, spre binele lui si al unora (se stiu ei care :) ce apreciaza legumele numai insotite de carnita :P

Oricum - si fripturica de aseara a fost usor de facut. Am facut-o de dragul amintirilor din copilarie cand bunica gatea vara friptura de pui cu rosii si usturoi. Inconfundabil gust. De vara. Bun ca toate lucrurile simple.
Pentru ca e simplu, sa vedeti ce urmeaza:
  • 1 piept de pui dezosat (am avut eu, dar merge si cu copanele sau orice parte va place)
  • 3-4 rosii gustoase, bine coapte
  • 3-4 catei de usturoi (mari de tot i-am pus eu :)
  • ulei de masline
  • sare, piper, cimbru
Se incinge uleiul intr-o cratita (unii vor mai mult, altii mai deloc eu sunt din prima categorie si am pus vreo trei linguri pline). Se calese pe toate partile carnea de pui data cu sare in prealabil. Se arunca apoi usturoiul taiat feliute peste ea si dupa ce s-a aurit si el putin se adauga in cratita putina apa (cat sa acopere pe jumatate carnea) si se acopera cu un capac. Se fierbe la foc moderat pana se evapora apa. Apoi se adauga rosiile taiate in jumatati si apoi in felii subtiri. Nu se amesteca cu lingura - ca sa ramana intregi feliile si sa se caleasca pana scade toata apa din ele. Se potriveste de sare si piper si se adauga si cimbrul. Se mai lasa pe foc vreo 12-15 minute si se scutura cratita din cand in cand sa nu se lipeasca toate cele din ea. Sau se poate baga in cuptor (eu asa am facut, omg au fost 50 de grade in bucatarie!) pana e gata. Inainte de a o servi la masa eu am rasnit piper proaspat pe deasupra.
Am potrivit la fripturica (pe langa un vin alb foarte rece :)) o salata de patrunjel pe cat de gustoasa pe atat de sanatoasa. O aveam in minte demult ca dedicatie pentru Adina pe care o citesc cu mare drag. Ea a poftit la o combinatie in rosu si verde. Mai am eu in minte si altele (tema nu e foarte usoara) dar pana atunci mi se pare ca aici se intalnesc intr-un mod foarte fericit aceste doua culori.



La salata de patrunjel am pus:
  • 1 legatura de patrunjel tocata marunt
  • 1 rosie bine coapta taiata cuburi
  • 2 catei de usturoi taiati felioare
  • 4-5 frunze de menta tocate si ele
  • ulei de masline
  • zeama de lamaie
  • sare
Am amestecat toate cele de mai sus cu putin timp inainte de a o servi la masa. A fost tare bun!
  

luni, 11 iulie 2011

Dovlecei umpluti cu urda


Din categoria light. Si din categoria dovlecei :) Categorie care presimt ca va ocupa un loc de seama intre retetele din vara asta, chiar daca nu le voi posta pe toate pe blog. Deh, ce sa fac cu toti dovleceii din gradina?
Reteta asta a fost buna, dar un pic prea dietetica. Asadar, pentru cine vrea sa manance dietetic e o alegere potrivita.
  • 3 dovlecei medii
  • 1 ceapa tocata marunt
  • 1 morcov mic dat prin razatoare
  • 250 de grame de urda
  • 1 lingura de smantana
  • 2 oua mici
  • marar proaspat tocat
Se curata dovleceii de coaja. Se taie in doua sau in trei (in functie de marime) si se scobesc cu ajutorul unei lingurite. Miezul se marunteste si caleste intr-o tigaie cu ceapa taiata si ea marunt si un morcov mic dat prin razatoarea fina. Dupa ce s-au calit legumele se amesteca cu urda, smantana si apoi cu ouale. Se sareaza dupa gust si se adauga si mararul tocat. Se umplu apoi dovleceii, se ung cu putin ulei de masline (eu am folosit o pensula) se acopera cu o folie de aluminiu si se baga la cuptor pentru 30-40 de minute sau pana se fac dovleceii. Eu i-am vrut mai "al dente" asa ca i-am lasat mai putin. Se servesc reci.

Bun si sanatos.


Weekend colorat

Pentru ca am vrut sa mazgalim in culori vesele vara din jurul nostru :)









vineri, 8 iulie 2011

Hrana pentru suflet



Azi nu postam retete. Pentru ca azi ne hranim cu o Mare Portie de Iubire.
S-aveti un weekend frumos!

miercuri, 6 iulie 2011

Cheesecake cu fructe de padure


Bun cheesecake-ul cu fructe de padure. Racoros. Perfect pentru vara. Branza dulce si vanilata, fructe de padure parfumate, biscuiti un pic grunjosi ce iti amintesc de deserturile pentru copiii mici (mar ras - biscuite ras).

Eu care nu prea ma omoram dupa dulciuri, am acum cateva deserturi preferate:

Chocolat fondant
Tiramisu
Tarta cu mere

si cheesecake cu fructe de padure, aici de fata.

Le si asociez deja cu anotimpurile: Chocolat fondant si tarta cu mere - iarna/toamna si tiramisu si cheescake primavara/vara :)


Reteta de cheescake care m-a cucerit pe mine este cea luata de la Viorel Copolovici cu al sau pranz in caserola.

Si avem nevoie de:

Pentru blat:
  • 100 grame unt
  • 200 grame biscuiti
Pentru crema - primul strat:
  • cremă de brânză - 400 g (eu am pus 200 gr. mascarpone si 200 almette si a iesit foarte buna)
  • 2 ouă
  • 100 grame zahăr pudră
  • 1 fiola esenţă de vanilie
Pentru al doilea strat de crema:
  • 400 ml smântână
  • 50 g zahăr pudră
  • 1 fiola vanilie
Pentru topping:
  • 300 grame de fructe de padure congelate
  • 1 lingura zahar
  • 1 lingura unt
Se rad biscuitii sau se dau prin robot sau prin masina (eu am o masina speciala, veche de 100 de ani cred, care este the best tool ever pentru macinat nuca si biscuitii). Se topeste untul si se amesteca cu biscuitii. Amestecul astfel obtinut se pune in forma in care doriti sa coaceti prajitura si se intinde si preseaza uniform pe fundul acesteia. Acesta este blatul :)

Pentru primul strat de crema se amesteca (cu mixerul sau cu lingura) branza cu zaharul, ouale si vanilia astfel incat sa obtineti o textura cremoasa si fara cocoloase. Eu am amestecat branzele intre ele, apoi am pus zaharul si la sfarsit am adaugat ouale si vanilia, incorporandu-le usor in crema de branza. Peste blatul de biscuiti intindem uniform crema de branza si bagam la cuptor vasul pentru aproximativ 1/2 de ora sau mai bine zis pana ce branza se intareste - fara sa se coloreze! Se scoate apoi vasul din cuptor si se lasa sa se racoreasca.

Intre timp amestecam intr-un vas smantana cu zaharul si vanilia. Dupa ce prajitura s-a racorit se intinde uniform si smantana peste stratul de branza si se baga din nou la cuptor pentru vreo 10 minute. Dupa ce se scoate din cuptor, se da la frigider pana a doua zi (de preferat) sau pana se intareste stratul de branza - pentru nerabdatori :)

Pentru toppingul cu fructe de padure - eu am avut un mix de coacaze, mure, afine - se pun intr-o tigaie pe foc untul si zaharul. Cand s-a topit untul se adauga fructele si se tin pe foc mic - amestecand din cand in cand cu grija sa nu se striveasca - pana ne place consistenta obtinuta. Eu am scazut zeama lasata de fructe pana cand sosul a fost mai ingrosat, cam ca o dulceata.

Fructele de padure se adauga cand se serveste prajitura, pe feliile gata taiate. Deliciu!
Am restante: o promisiune facuta cuiva pentru o dedicatie in rosu si verde :) si o alta promisiune facuta altcuiva pentru ceva bun cu carnita :P

Chiar asa, daca mi-ar zice cineva sa devin vegetariana as zice ca mi-e imposibil, dar in ultimul timp n-am prea gatit nimic cu carne - in afara gratarelor de weekend. Sa fie vara, si caldura de vina?

vineri, 1 iulie 2011

Melanzane alla parmigiana


Sau un fel de musaca de vinete cu branza in loc de carne :) mi-am zis eu in timp ce o pregateam.

Este o reteta foarte potrivita pentru valorificat vinetele uitate in frigider, asa cum a fost cazul meu - mai ales cand sunt prea putine pentru o salata de vinete coapte. De fapt sunt nedreapta, pentru ca merita facuta pentru cat e de buna si nu numai daca nu ai ce face cu vinetele din frigider :)

Pe langa 2 vinete de marime potrivita, am mai pus:

- o bila de mozarella de la Mega Image, marca 365 (nu m-am uitat la gramaj, sorry)
- doua maini de parmezan ras (Grana Padano)
- crutoane de paine croite din doua felii mai mari si prajite in tigaie in ulei de masline
- busuioc proaspat tocat (o lingura)
- o cana de sos de rosii pentru paste (pregatit cu pulpa de rosii, usturoi, oregano, busuioc, ulei de masline, sare, piper)

Din aceste cantitati au iesit patru portii.

Cum procedam? Cea mai migaloasa operatiune este legata de pregatirea vinetelor. Pe care trebuie sa le spalam, sa le curatam coaja partial (o fasie da, un ba, pana arata ca niste zebre) si sa le taiem rondele de 1 cm grosime. Apoi eu le-am lasat presarate cu sare intr-un vas intins ca sa isi lase zeama. Le-am sters (dupa vreo 15 - 20 minute) cu un prosop de hartie si le-am prajit pe rand, in serii in ulei de masline. Le-am scos pe prosop de hartie sa isi lase excesul de ulei. Apoi intr-o forma rezistenta, pentru cuptor am pus:

- un strat subtire de sos de rosii pe fundul vasului
- un strat de vinete prajite in ulei
- un strat de felii subtiri de mozarella
- sos de rosii
- busuioc proaspat
- un strat de parmezan ras

Am repetat figura inca o data si cred ca doua serii de straturi ca cele de mai sus sunt optime. Pe deasupra ultimului strat am imprastiat crutoane sfaramate grosier in mana (asta este deliciul pe care toti il vor vrea in fafurie asa ca nu va zgarciti cand faceti crutoanele!). Am bagat la cuptor pentru o jumatate de ora la 180 de grade.

Cel mai bine ar fi sa le faceti in vase individuale ca sa nu fiti nevoiti sa taiati felii - nu are aspect prea comercial (dupa cum se vede si in poza) cu atata branza topita pe acolo si cu sosul care naclaieste totul - dar gustul este divin! 

Mai ales cu un pahar de vin alb sec, rece langa ;)

Buon appetito!